vineri, octombrie 19

Acelasi film, aceeasi Carmen

     
     Am revazut filmul vietii, filmul meu. Vorbeam aseara cu niste prieteni ca am chef sa il revad, si unul dintre ei mi-a spus ca nu o sa mai aiba acelasi impact asupra mea, ca m-am schimbat totusi in ultimii 2 ani. Eram intr-adevar curioasa daca lucrurile chiar asa stau. Ei bine... NU, filmul a avut asupra mea exact acelasi efect ca de fiecare data. Jeux d'enfants este filmul pe care il traiesc de parca as fi acolo, care ma face sa vreau sa ma duc, sa fac, sa cuceresc, sa vad, sa plec, sa traiesc... sa nu stau!
     Si acum problema... daca a avut acelasi impact, ce sa inteleg eu de aici? Ca nu m-am schimbat deloc? Ca inca am in mine extrem de vii atitudinile care la un moment dat mi-au facut rau? Ca iubesc un joc si o provocare mai mult decat propriul meu bine emotional si psihic? Da, cam asa as caracteriza lucrurile. Bravo Carmen, ma simt mandra! Timpul a trecut pe langa tine fara sa intelegi nimic in esenta...
     Acum sa fiu sincera putin tot m-am schimbat. Dar tendintele mele autodistructive sunt acolo, la fel de prezente ca intotdeauna. Si o perioada am reusit sa le tin in frau, insa acum e din ce in ce mai greu. Simt cum s-a crapat carapacea si incepe sa iasa la suprafata tot. Si mai e foarte putin pana o sa explodeze. Sa ma vad atunci! Sunt curioasa cine o sa fie in jur cand o sa se intample asta si o sa ia parte la evenimentele ce vor decurge din viitura. 
     Vorbind cu oamenii din jur mi-am dat seama ca sunt masochista. Nu genul de masochist care se lasa chinuit de cineva. Nu! Eu sunt genul care iau de la oameni ceea ce ma chinuie. Omul in sine conteaza sau nu. Dar eu iau de la anumiti oameni ceea ce imi face rau. Si intr-o zi, de curand, chiar eram fericita cu nervii mei. Erau maaaari, toate spumele marilor si oceanelor se luptau in mine. Si eu zambeam fericita ca tarmul era atacat de spume. Simteam ca traiesc. Dar cum altfel?! 
     De ce oi fi eu omul extremelor? De ce atatea capricii? De ce cand sunt bine, ma simt invincibila si cand sunt rau ma duc direct in Groapa Marianelor? Declaram candva ca am invatat importanta echilibrului. Chiar credeam asta. Acum iar nu ma mai caracterizeaza. Probabil pentru ca ma plictisisem, am zis ca vreau niste condimente. Si pe principiul ”fii atent ce iti doresti”, mi-am dorit si am primit. Pe toate planurile. Ma scufund, dar ma simt pestele care respira cel mai bine in apa adanca. 
     Ce mai e de zis? Nimic, in afara de faptul ca filmul meu din trecut ramane filmul meu din prezent. Identic si la fel! Cap ou pas cap?!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu