miercuri, ianuarie 26

missing friends...

Am asa un chef de o seara linistita, dar nebuna, cu toti prietenii adunati, cu jack in mana si cu gura pana la urechi. Dar multi, cam toti care eram. Cred ca mi-e putin dor de vremurile trecute in care era... diferit. Nu spun ca le vreau inapoi, pana la urma am cam acceasi prieteni si acum, desi parca nu mai e la fel... Parca nu mai radem la fel cand suntem impreuna, nu ma mai trezesc zambind ca altadata dupa o seara cu prietenii mei, plina de energie si doritoare sa o iau de la capat seara urmatoare. Imi amintesc cum era acum ani de zile la victorasu pe terasa, in fiecare seara... si era genial de fiecare data. Sau cum era la mine iarna trecuta, ori cu filme, ori cu jocuri, ori cu noi si atat... Acum nu mai e la fel. Poate si pentru ca ne-am schimbat toti, poate si pentru ca sunt altele relatiile dintre noi, unele mai apropiate, altele mai apropiate de.... amicitie si nimic mai mult. Imi e dor de confortul pe care mi-l dadeau intalnirile cu prietenii, cand nu ma interesa nici daca eram machiata, nici daca eram in ”echipament de scandal” (cum numesc eu hainele de casa) sau rochita de vara. Era simplu si frumos. Frumos de tot!
Imi lipseste simplitatea altor vremuri cand nimeni nu avea nimic de ascuns, nimic de demonstrat, cand nu existau sageti aruncate si cand eram fericita ca rad fara motiv. Acum mi se pare ca, desi rad la fel de mult si galagios, am ceva ascuns in mine care nu imi permite sa ma las in voia veseliei pure. Nu cred ca sunt nici mai matura, nici mai profunda... doar altfel. Si cateodata ma enerveaza ca nu reusesc nici macar intr-o seara sa fiu la fel ca inainte. Nu ma lasa frica, nu ma lasa dezamagirea, nu ma lasa nu stiu ce... in sinea mea nu m-am schimbat... imi place sa cred doar ca am facut niste ajustari necesare oricarei cresteri interioare. Si totusi...
Imi vreau prietenii inapoi, asa cum eram noi, dar nu pot sa fac asta. Nu pot nici eu, nu pot nici ei... suntem schimbati. Si ma apuca asa o nostalgie cateodata cand stau si ma gandesc, si imi amintesc... si am zambetul pe buze cand imi amintesc de toate tampeniile pe care le faceam impreuna si in acelasi timp o tristete ca acele vremuri s-au dus si nu o sa se mai intoarca niciodata.
Ce mi-a placut atunci cand au fost ai mei plecati si ne adunam la mine in fiecare noapte, stateam pana la 5 dimineata, jucam remy si adevar sau provocare. Cand ne enervam pe Alinutza la remy ca facea mozaic de fiecare data sau radeam de Alexandra ca i s-a spart oul unde nu trebuie... :)) Ce dor imi e! Doar atat! Dar e suficient...
Sunt nostalgica in seara asta si ma gandesc la toti prietenii mei vechi, din care unii nu mai sunt deloc si altii nu mai sunt cum erau. Mi-e dor de voi si mi-e dor de ce am trait impreuna, de toate copilariile pe care le-am facut!
Doar atat...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu