”Proclamatia de la Universitate”

     Ba baiete, pe mine nu ma reprezinta deloc manifestatiile astea. Nu sunt nici de acord cu ele, nici impotriva lor. Dar clar NU ma reprezinta oamenii care sunt acolo, nici manifestantii pasnici, nici huliganii.
     Eu am o mica problema cu organizarea lor, care este minunata, dar lipseste cu desavarsire! Nu au un program, nu au doleante clare, nu stiu nici ei de ce sunt acolo si exact ce anume cer. Este o debandada monumentala ce se intampla cu ei. Totul a pornit ca un protest impotriva Legii Sanatatii, dar a deturnat imediat. In ce directie? Pun pariu ca nici ei nu stiu... Impotriva lui Basescu, a Guvernului, a mamei lui Stefan cel Mare. OK, sunteti impotriva lor! Dar ce vreti mai exact? Sa dispara? OK. Si cum vreti sa faceti asta? Cu pancarte scrise agramat?! Fara o lista de cereri? Fara un lider care sa va reprezinte?
     Spune toata lumea ca cei de la conducere nu apar, nu doresc sa discute. Intrebarea mea este: de ce naiba ar face-o? Traim intr-un sistem institutionalizat. Institutia presedintiei sau a guvernului discuta cu alte institutii. Mi se pare normal sa fie asa. Adunarea de ingramaditi de la Universitate nu s-a constituit ca si INSTITUTIE! Oamenii astia nu s-au organizat in nici un fel. Din punctul meu de vedere, sunt doar o masa amorfa cu niste cartoane in maini. Unii dintre cei prezenti acolo s-au dus si ei ca sa fie acolo, sa fie parte din proteste, dar daca ii intrebi pentru ce prostesteaza, o sa ridice din umeri.
     For the sake of arguing, sa spunem ca una din institutiile statului ar accepta sa discute cu manifestantii. Cine din randul protestatarilor se va duce la discutii? Ce vor cere mai exact? Care vor fi conditiile lor? Care sunt solutiile pe care le ofera? Cu alte cuvinte: CINE si CE negociaza?
     Il vor pe Basescu jos. De acord. Cine vine in loc? Au variante?! Nu, ca ei dau in toti... Deci?!?! Sincer acum, voua chiar nu va e frig? Cand faceti o chestie, nu va ganditi si voi la costuri si beneficii? In conditiile organizarii de acum, beneficiile nu pot fi decat 0, dar costurile vor creste exponential odata cu varsta... ca na, reumatismul nu iarta, trust me! Unde mai pui ca si Nurofenul e scump...
     Ce vreti mai exact, cine va conduce, cine va discuta ca si reprezentant al vostru, ce solutii oferiti?! Cand o sa se raspunda la aceste intrebari de bun-simt voi considera protestul ca fiind o ”entitate” legitima! In the meantime, pe mine deja ma plictiseste ”marea adunare nationala” de la Universitate.

De ce nu sunt de acord cu monarhia in Romania

     De cateva zile se tot aude: Sus Regele! Sa vina regele! Asa ca am stat si eu putin sa ma gandesc cam ce parere am despre chestia asta. Niciodata nu imi pusesem problema unei eventuale reintoarceri a Romaniei la monarhie, continui sa cred ca nu este cazul de asa ceva, nici macar acum cand sunt atatea valuri, dar si daca s-ar pune in mod real problema, eu personal nu as fi de acord. 

     Sa dau totusi si niste argumente, ale mele.

     In primul rand, ma gandesc la implicatiile legale ale unui regim monarhic. Istoria a demonstrat ca monarhiile sunt cele mai susceptibile de a fi transformate in dictaturi. Fie ele monarhii constitutionale, parlamentare sau nu. Daca stam sa ne gandim, in cazul in care am avea un rege jucator, asa cum avem un presedinte jucator, ce facem? Nu putem sa ii spunem ca nu are dreptul sa se bage, ca e rege si ar cam fi cazul sa il respectam!

     In al doilea rand, eu am o problema cu ideea de mostenire a tronului. Pai de ce sa vina copchilu' regelui sa ne conduca la un moment dat? A demonstrat el ca are abilitatile necesare sau ca ma reprezinta pe mine ca cetatean si pe noi ca popor?! Numai faptul ca s-a nascut intr-un palat nu inseamna nimic pentru mine. Nici macar ca a primit poate o educatie aleasa. Pe mine ma intereseaza mai mult abilitatile native sau dobandite ale oamenilor, pe care da, le poti intari si creste prin educatie, prin auto-educare si asa mai departe. Dar mie nimic nu imi garanteaza ca fiul unui rege are capacitatile necesare pentru a fi rege. Eu prefer competitia. Always have, always will! Si monarhia omoara orice urma de competitie pentru pozitia suprema, poate fi ea si numai onorifica. Royal heredity is just not my game!

     Dupa aceea am stat sa ma gandesc la noi ca popor: daca suntem sau nu potriviti cu monarhia. Si eu cred cu putere ca nu. Pentru mine monarhia este un regim conservator, traditionalist si cutumier care implica o anumita conduita, un anumit nivel de elitism pe care noi nu il avem, un grad inalt de diplomatie, de auto-disciplina in oameni. Noi romanii nu suntem intelectuali, nu suntem elitisti, nu ne chinuim prea mult sa dobandim un anumit grad de cultura. Ca popor, noi suntem smecherasi, caterincosi si destepti (da, chiar cred ca suntem destepti!). Dar eu nu ne vad cu pipe, in costume, discutand filosofie sau cultura. Cum ar fi sa facem bancuri peste bancuri legate de rege? Nu prea mi se pare ca se cuvine... Noi l-am dat pe Creanga, nu pe Shakespeare. Si Creanga a scris fix in stilul romanesc, despre oameni isteti si smecherasi, de la tara. Si ce a scris el ne reprezinta pe noi ca popor, mult mai mult decat un monarh. 

     Sa fim putin sinceri si sa recunoastem ceva: romanul nu citeste. Si daca citeste, variantele alese sunt Libertatea, Click si in cazuri ”extreme” Twilight sau Mihaela Radulescu. Si asta nu prea e cultura. No way! Cati din noi au citit Liiceanu, Paler, Patapievici, Cartarescu?! Eu vad toate lucrurile astea ca normale pentru un popor potrivit cu monarhia. Si concluzia mea a fost ca, date fiind conditiile, nu prea suntem compatibili cu un rege. Si nici nu cred ca am fost sau vom fi vreodata. Altii sunt, dar noi nu! Parerea mea.

     Asa ca, daca se va pune vreodata problema sa votam pentru reinstaurarea monarhiei, eu voi spune ”mai bine lasati”!

De la T0 la facebook

     T0, se naste draguta noastra planeta. Dupa ceva vreme, vine tanti Theia, planeta si ea de felul ei si ii da copilului Pamant binete. Si a fost un hi5 asa puternic, incat micuta Terra s-a cam speriat...na, nu stia ea cu d-astea agresive! Si s-a speriat asa tare incat a format Luna, ca sa nu mai fie singurica. Din tot debris-ul aruncat in spatiu in urma intalnirii cu Theia, a aparut Luna, care la inceput era mult mai apropiata de micutul Pamant. Si uite asa, pentru ca era la o aruncatura de bat, bona Luna a iscat maree imense, mai mari decat orice ne-am putea inchipui in perioada moderna. Si asta a fost un lucru bun, pentru ca mineralele aduse pe fundul marii de maree s-au pupat bine cu ce era deja acolo si a aparut viata! Unicelulara, nedezvoltata, de un primitivism originar, dar viata!
     Intre timp, pentru ca o orice actiune are si o reactiune, mareele de dimensiuni biblice create de Luna, au creat la randul lor o forta suficient de mare incat au indepartat Luna de Pamant (la inceput mai mult, dupa aia din ce in ce mai putin)... chiar si acum Luna se distanteaza cu 3,4 cm in fiecare an. Na, copilul creste, are nevoie de independenta.
     O vreme, bebelusul Pamant a trait fericit si linistit cu noii sai locatari. Pana cand s-a intamplat ceva. Inca nu se stie exact de ce, dar Terra a racit. I s-a facut frig, dar un asemenea frig, incat a inghetat de tot. Nu mai exista portiune neacoperita de o gheata groasa de pana la 5 kilometrii! Si a suferit atat de mult viata de pe Pamant, incat aproape toata murit de nefericire... si frig! In istorie, perioada a ramas denumita ”Snowball Earth”, doar copiilor le place sa se joace cu bulgari, nu?!
     A stat Terra acoprita un timp, lung pentru noi, nu foarte mare pentru ea. Si intr-o zi, din nou s-a intamplat ceva (doar se stie ca nu exista lucruri definitive sau fara solutie in viata). A venit brigada de super-vulcani, au facut bum!, au spart gheata si ce a urmat e istorie... the meltdown. Vulcanii astia au fost isteti: nu aveau puterea suficienta sa topeasca toata gheata, dar au format cateva brese si au lansat o combinatie de gaze, letala pentru gheata (metan, dioxid de carbon etc), care incalzeste atmosfera, e prieten cu Soarele si il atrage (noi il numim efect de sera, care in anumite perioade iata ca a fost chiar benefic). Nice thinking baieti! Si asa s-a vindecat Pamantul de raceala.
     Viata s-a dezmortit, a inflorit, Terra a crescut impreuna cu ea si asa, vesele, in comuniune, au trait inca o perioada. Dar, cum orice crestere implica obstacole, a aparut o noua baba cloanta la orizont. Are si un nume: ”Siberian Traps”. Practic, o regiune vulcanica, ce intr-o buna zi a erupt. Si a erupt, si a erupt si a erupt! Muuuult de tot! Si a ars Pamantul, si a sufocat din nou viata. Dar a adus ceva nou: viata imbunatatita. Si de aici pana la dinozauri a fost doar un pas. Si dinozaurii au ajuns sa domine Pamantul verde si deja, de multe milenii, plin de oxigen.
     Traiau ei dinozaurii, fericiti ca specie dominanta a erei, asa cum acum noi, oamenii, suntem specia dominanta, pana cand au venit alte directive de la centru aka The Universe. Comandantul suprem a trimis un asteroid in recunoastere si el a decis sa stea putin la Soare de pe Pamant. Doar ca, din trupa de comando fiind, nu prea i-au fost cunoscute conceptele de delicatete si discretie. A venit ca un nesimtit, s-a asezat in pensinsula Yucatan si a lasat dezastru peste tot. Saracii dinozauri, ce s-au mai vaietat ei. Dar asta e... au trebuit sa plece. Toti!
     Si totusi... asta a fost bine pentru noi. Mamiferele adica. In perioada dinozaurilor nu aveau nici o sansa... erau prea mici. Dar au avut ceva ce dinozaurii nu aveau: adaptabilitate! S-au ascuns in pamant, erau omnivori, asa ca puteau manca orice, nasteau pui vii, deci isi cresteau embrionii inauntru, oferindu-le protectie suplimentara intr-un mediu ostil. Asa ca au castigat lupta! Si am aparut noi oamenii... Care inca suntem aici, nu se stie pentru cat timp, dar aici suntem. Daca ne uitam la istoria copilului Pamant, devenit deja un om mare si trecut prin multe, la un moment dat o sa plecam si noi. Dar pana atunci... avem facebook...

     PS: Orice discrepanta cu date stiintifice se poate considera licenta poetica. Multumim anticipat pentru suport!
     Povestire dupa mini-seria documentara ”Catastrophe”, Channel 4. Eu am gasit-o pe Vplay.

    Si in final, ce melodie ar putea merge mai bine cu povestea Pamantului decat...

My ”Once upon a time...”

Imi plac povestile. Alea cu happy end, care te lasa zambind a prost. Alea despre care ai zice ca nu se pot intampla in realitate... Si totusi?!
Ei bine, eu cred in povesti. Si chiar de curand am recitit basme. Frumoase tare! Doar ca acum, comparativ cu perioada copilariei, mi s-au parut foarte scurte. In rest, frumoase tare, dupa cum bine ziceam!
De ce nu ar fi si povestile adevarate? Pentru ca traim in lumea reala unde caii nu zboara si broscutele nu vorbesc, ati putea spune. Ei si ce-i cu asta?! Asta inseamna ca nu putem sa avem povesti frumoase, la amintirea carora sa ramanem zambind a prosti? Eu chiar cred ca putem. Depinde numai de noi cum vedem lucrurile si oamenii din viata noastra. Cred ca pana la urma toti avem o zana buna, o baba cloanta, o bagheta magica, un partener de drum si obstacole. Si cu toate astea adunate, ne putem construi drumul spre un happy end.
Si atunci, ma intreb eu, de ce nu ne-am vedea viata ca pe o poveste sau nu ne-am face povesti? De ce nu am avea toti propriul nostru ”once upon a time”? Partea cu ”happily ever after” propun sa o lasam pentru pensie, caci o gasesc prea timpurie...
Mi se pare ca e o mare chestie ideea de visare cu ochii deschisi. Oricat de aiuristica ar crede-o altii, pe mine ma face fericita. Si zambesc prosteste de fiecare data cand am in cap povestile mele din alte lumi...
Cred ca avem uneori tendinta de a uita sa ne bucuram. Asa cum o faceam cand eram copii: pentru nimicuri, din orice, cand ne venea. Atunci credeam in basme si povesti frumoase. Eu nu mai simt spiritul Craciunului de cativa ani si ma intristeaza ideea. Eu nu astept Craciunul, astept concediul. Sunt mai fericita vara cand am o luna de concediu, decat de Craciun cand stau acasa 2 saptamani. Mi se pare nedrept fata de persoana care eram mai demult si care incepea inca din noiembrie sa numere zilele pana la Craciun...
Ce anume s-a schimbat atat de radical? Nu pot sa pun totul pe seama varstei sau a responsabilitatilor cotidiene. Cred ca e altceva, dar nu stiu ce anume, asa ca nu reusesc sa fac nimic ca sa schimb lucrurile.
I want my ”once upon a time”!!! Cum imi iese asta?! I miss magic...
La voi cum e? Care sunt: zana, baba cloanta si bagheta magica ale voastre personale?!