depresie de o zi

Vreau sa ma inchid in casa, sa inchid calculatorul, sa nu vorbesc cu nimeni, sa stau in pat, sa nu fac nimic, sa dorm, sa ma trezesc intr-un alt timp si o alta dimensiune. Nu vreau sa vad pe nimeni si nu vreau sa ma vada nimeni. Astazi ma simt deprimata, si desi stiu ca maine nu o sa mai simt asta, nu vreau sa trec prin fiecare moment din ziua asta. O sa treaca greu, cu nervi, melancolie, si poate si putin ras (daca vorbesc cu singura persoana care ma face sa rad orice stare as avea...desi nici asta nu stiu daca vreau astazi).
E o zi ”mahnita” afara, dar mai frumoasa decat ieri, cand mi se parea extraordinar de frumoasa... ce subiectivi suntem! Raportam totul la noi si la starile noastre. Ce conteaza daca in jurul nostru se intampla lucruri extraordinare? Daca cresc flori, daca este soare, daca oamenii sunt fericiti si zambesc? Daca noua nu ne este bine, atunci nu conteaza nimic... nici macar oamenii care ne iubesc... nu am chef sa vorbesc nici cu ai mei astazi, dar o sa o fac bineinteles.
Nu stiu ce vreau sa fac azi, pentru ca nu am chef de nimic. Nici macar de lucrurile pe care am zis ca le-as face astazi... nici macar sa nu exist nu am chef. Nici macar sa ma gandesc la Ro nu am chef... adica nu pot, nu am starea necesara. Ce m-as culca la loc...
De ce nu putem fi constanti? De ce se intampla sa ne trezim dimineata altfel decat ne-am culcat? De ce? Ce se intampla in noi? Ma intreb daca este ceva chimic, biologic, sau doar psihologic?! Pana la urma ce mai conteaza?
Am o zi proasta si asta este. Mi-as dori sa ma vad cu fetele mele astazi, sa radem si sa imi revin. Daca nu, o sa ma duc sa ii vad pe ai mei, sa iau masina si dupa aia sa ma plimb de nebuna pe strazi. Poate o sa ajung pe la el, pe la Tichet si dupa aia nu mai conteaza. Poate o sa si plang o tura, desi acum nu imi vine.
Ma intreb daca suntem produse strict ale evolutiei? Oamenii de acum 2000 de ani se trezeau vreodata cu aceleasi stari? Sau tocmai societatea, facandu-ne viata mai usoara, ne-a facut-o de fapt mai grea? Stiu ca este numai decizia noastra cine si cum suntem, dar putem oare nega amprenta societatii? Eu cred ca nu... ma gandesc la oamenii din jurul meu care au grija zilei de maine... ei probabil nu au aceleasi ganduri, dubii, incertitudini si frustrari ca si mine. La un moment dat m-am gandit ca sunt mai fericiti in platitudinea lor. Dar nu cred... poate noi astia care ne punem si alte probleme decat ziua de maine suntem mai fericiti, pentru ca macar noi ne PUNEM probleme, probleme daca ar fi si altceva pe lume, in univers, in noi. Asta ne face mai macinati intr-adevar, dar mai aproape de intelesurile mai profunde: ale noastre, ale lumii... desi nu o sa intelegem niciodata nimic pe deplin...