living the challenge

Am nevoie de provocari ca de aer. Le caut, le iubesc, le lansez, ma astept sa le pierd ca sa pot sa evoluez. Cu cat mai greu, cu atat mai bine. Cu cat mai multe cu atat mai bine. Obstacole pe care sa le depasesc, situatii aparent fara solutie pe care sa le ”dovedesc”, oameni aparent fara interes pe care sa ii apropii... asta imi doresc... si asta imi si iese .... pana la urma ”be careful what you wish for, it may just happen”. Si da, mi se intampla. In viata mea apar oameni si provocari noi de unde nici nu ma astept, in momentul in care nu ma astept.

Cum sa nu te simti viu daca vezi ca in mod continuu esti provocat sa actionezi, sa gandesti, sa raspunzi, sa te joci si sa castigi? Chiar nu ai timp sa te plictisesti, chiar nu ai timp sa lancezesti, sa te atrofiezi ca fiinta umana. Iubesc greutatea vietii, desi poate in momentele cele mai dificile mi-as dori liniste. Iubesc sentimentul pe care il am dupa ce depasesc problemele sau gasesc solutiile ... chiar nu l-as schimba pentru nimic in lume.

Ma uit in jurul meu la oamenii care au o viata linistita si plata, si pe care culmea, chiar o apreciaza... cum pot trai asa? Nu ii judec, doar ma intreb cum reusesc?! Oare nu se plictisesc, nu se simt morti intr-un invelis exterior care se misca? Ma intreb daca oamenii astia au dorinte mai mari? Daca vor de fapt altceva de la viata si doar le este frica sa caute noul si necunoscutul? Sau poate asa sunt construiti... sunt oare fericiti cu starea de fapt: cu plafonarea, recluziunea, certitudinea ca maine va fi la fel, ca ei vor fi la fel, vor dori aceleasi lucruri, vor face aceleasi lucruri, vor cauta linistea si confortul psihic oferit de platitudine? Mi s-ar parea foarte trist sa nu fie cu adevarat fericiti ... daca ai ales un drum ar fi bine sa fii fericit cu el... nu impacat, ci fericit! Daca ai spus ”da, vreau liniste!”, atunci fii fericit ca o ai... si fii fericit pentru totdeauna. Dar daca nu mai esti multumit si nu iei atitudine... atunci ai murit. Cei mai multi dintre noi asta fac: se impaca cu situatia si continua sa se miste pe scena: serviciu, somn, serviciu, somn... si spirala continua la infinit. Nu as putea... am nevoie de mai mult si sunt fericita ca primesc mai mult, ca reusesc sa fac rost de mai mult... se spune ca atragi oameni ca tine. Este adevarat da.... si este perfect, pentru ca ar fi extrem de frustrant sa atrag oameni plati. Uneori imi este greu cu oameni ca mine, unoeri nu inteleg de ce se intampla anumite lucruri, de ce nu iese cum vreau eu. Dar daca ar iesi ce as face? As fugi, pentru ca m-as plictisi... asa ca da, este cel mai bine sa nu am parte de tot ceea ce imi doresc. In felul asta simt ca inca mai am multe lucruri pentru care sa traiesc, lucruri pe care trebuie sa le fac cu mine.

Toti oamenii provocarilor pe care i-am primit in viata mea si-au pus amprenta pe mine ca om, m-au transformat (unii mai mult, altii mai putin, ce-i drept). Sunt ce sunt nu doar datorita mie, ci si datorita lor. Deci multumesc Ro (in primul si cel mai important rand), multumesc celorlalti...

depresie de o zi

Vreau sa ma inchid in casa, sa inchid calculatorul, sa nu vorbesc cu nimeni, sa stau in pat, sa nu fac nimic, sa dorm, sa ma trezesc intr-un alt timp si o alta dimensiune. Nu vreau sa vad pe nimeni si nu vreau sa ma vada nimeni. Astazi ma simt deprimata, si desi stiu ca maine nu o sa mai simt asta, nu vreau sa trec prin fiecare moment din ziua asta. O sa treaca greu, cu nervi, melancolie, si poate si putin ras (daca vorbesc cu singura persoana care ma face sa rad orice stare as avea...desi nici asta nu stiu daca vreau astazi).
E o zi ”mahnita” afara, dar mai frumoasa decat ieri, cand mi se parea extraordinar de frumoasa... ce subiectivi suntem! Raportam totul la noi si la starile noastre. Ce conteaza daca in jurul nostru se intampla lucruri extraordinare? Daca cresc flori, daca este soare, daca oamenii sunt fericiti si zambesc? Daca noua nu ne este bine, atunci nu conteaza nimic... nici macar oamenii care ne iubesc... nu am chef sa vorbesc nici cu ai mei astazi, dar o sa o fac bineinteles.
Nu stiu ce vreau sa fac azi, pentru ca nu am chef de nimic. Nici macar de lucrurile pe care am zis ca le-as face astazi... nici macar sa nu exist nu am chef. Nici macar sa ma gandesc la Ro nu am chef... adica nu pot, nu am starea necesara. Ce m-as culca la loc...
De ce nu putem fi constanti? De ce se intampla sa ne trezim dimineata altfel decat ne-am culcat? De ce? Ce se intampla in noi? Ma intreb daca este ceva chimic, biologic, sau doar psihologic?! Pana la urma ce mai conteaza?
Am o zi proasta si asta este. Mi-as dori sa ma vad cu fetele mele astazi, sa radem si sa imi revin. Daca nu, o sa ma duc sa ii vad pe ai mei, sa iau masina si dupa aia sa ma plimb de nebuna pe strazi. Poate o sa ajung pe la el, pe la Tichet si dupa aia nu mai conteaza. Poate o sa si plang o tura, desi acum nu imi vine.
Ma intreb daca suntem produse strict ale evolutiei? Oamenii de acum 2000 de ani se trezeau vreodata cu aceleasi stari? Sau tocmai societatea, facandu-ne viata mai usoara, ne-a facut-o de fapt mai grea? Stiu ca este numai decizia noastra cine si cum suntem, dar putem oare nega amprenta societatii? Eu cred ca nu... ma gandesc la oamenii din jurul meu care au grija zilei de maine... ei probabil nu au aceleasi ganduri, dubii, incertitudini si frustrari ca si mine. La un moment dat m-am gandit ca sunt mai fericiti in platitudinea lor. Dar nu cred... poate noi astia care ne punem si alte probleme decat ziua de maine suntem mai fericiti, pentru ca macar noi ne PUNEM probleme, probleme daca ar fi si altceva pe lume, in univers, in noi. Asta ne face mai macinati intr-adevar, dar mai aproape de intelesurile mai profunde: ale noastre, ale lumii... desi nu o sa intelegem niciodata nimic pe deplin...

un zambet intr-o zi cu ploaie

Ce zi frumoasa!!! De fapt este ceata, frig si burnita, doar ca ma simt fericita. Nu s-a intamplat nimic special, doar ca ma simt bine, am chef sa zambesc, sa dansez, sa rad, sa citesc, sa vorbesc mult, prost si fara rost, cum fac de obicei. Am chef de toate lucrurile de care nu aveam chef ieri... si o sa le fac! Poate maine iar nu o sa am chef, asa ca de ce nu as profita?! Chiar daca asta inseamna ca nu o sa am din nou chef sa muncesc... o sa vina si ala, pentru ca trebuie si pentru ca si munca este parte din viata mea.
In momentul asta am cu totul alte interese decat munca, si este ok. Nu suntem numai oameni cu cariere, ci si cu sentimente, cu dubii si dubiosenii.
Si da, este frumos azi.. this is a good day for science! Am chef sa vorbesc cu oamenii, ma simt indragostita: de toti (oricare ar fi starea mea, superficialitatea imi sufla in ceafa: ea si inconstanta sunt singurele constante din viata mea).
Da, sunt indragostita de viata, de zambet, de muzica, de oameni, de baieteii mei. Nu am chef sa stau pe scaun, asa ca o sa fumez mai mult azi, daca tot nu pot sa imi iau liber si sa ma plimb pe strazi. Cand o sa plec de la munca o sa imi pun castile in urechi si o sa ma duc pe jos pana acasa.
Scriu si zambesc, vorbesc si zambesc, vreau sa fiu ametita, dar sunt doar linistita (inca... vine si ameteala caracteristica). Ce-as vrea sa inchid laptop-ul si sa plec sa ma plimb, ascultand muzica si fumand o tigara numai eu, gandurile si zambetul meu , privind la oamenii care trec pe langa mine, cei mai multi blazati, cu capul in pamant.
Eu ... zambind strangareste cu gandul... aiurea!

there are some days when...

Sunt unele zile pe care ai vrea sa le stergi din istorie. De ce? Practic nu se intampla nimic deosebit: nici esecuri, nici probleme, nici dezamagiri, nici certuri... doar ca ziua trece liniar.... Probabil tocmai de aici problema, dorinta arzatoare sa treaca timpul mai repede, sa termini munca, sa ajungi acasa si sa faci...altceva. Dar ce? In zilele astea nu vrei sa faci nimic, nici macar sa te uiti la House (and knowing me, that says a lot!).
Mai sunt cateva ore si o sa se termine si ziua asta, in care trebuia sa muncesc dar nu o fac pentru ca nu vreau, trebuia sa zambesc si nu am facut-o decat cand m-am uitat pe niste poze incredibil de frumoase, trebuia sa rad pentru ca asta imi place si fac mereu – ”defect” de ADN (daaaa, rasul acela molipsitor, cu gura pana la urechi si care produce riduri profunde la ochi).
Vroiam sa socializez mai mult si nu am facut-o pentru ca ma simt mai salbatica decat de obicei (salbaticie in sensul de rebeliune care celorlalti le pare mai mult imaturitate... si DA, chiar este... si chiar imi place).
Astazi nu fac nimic... nici nu o sa alerg, nici nu o sa ma duc la inot sau la sala. Aparent imi doresc sa fac lucrurile astea, dar nu este asa. Daca era adevarat nu cautam justificari penibile gen ”este frig si nu am masina” sau ”sunt intr-o perioada nepropice a lunii”. Nu, daca vroiam sa misc in front o faceam, cum am facut-o de atatea alte ori. O sa imi vina si cheful, stiu asta. Intotdeauna apare... eventually.
Nici nu o sa citesc, nici nu o sa ies la cafea, nici nu o sa ma duc sa ii vad pe ai mei, nici nu o sa ma uit la filme, nici nu o sa dansez singura in casa cu muzica la maxim si vecinii speriati, nici nu o sa il tin in brate pe cel care ma inspira sa fac asta....
Astazi imi doresc... nici asta nu stiu, nu stiu nici ce ganduri am, nu am forta si cheful necesare sa ma gandesc la acel lucru care m-ar face sa recunosc ca SECRETUL functioneaza. Desi stiu ca acel lucru se va intampla (nu accept nici o alta varianta!!!), astazi nu am chef sa ma gandesc la el.
Si este ok... maine o sa fie altceva.
But there are some days when... NOTHING! absolutely NOTHING!!!