duminică, iulie 18

absolut... tot

Mi-am dat seama ca in ultima vreme nu mai absolutizez. Cel putin nu mai absolutizez nimic legat de mine, personalitatea, sentimentele si trairile mele. In loc sa spun ”eu sunt”, ”eu fac”, ”eu vreau”, folosesc expresii de tipul ”trec printr-o perioada in care” sau ”acum, in momentul asta”. Nu stiu cum am ajuns la ”intelepciunea” sa nu mai absolutizez nimic legat de mine, dar se pare ca ma maturizez chiar fara sa imi dau seama. Cred ca am ajuns sa ma cunosc din ce in ce mai bine, ramanand totusi ametita absoluta (cred ca nebunia mea chiar se poate absolutiza... imi doresc sa o pastrez si cred ca o sa ramana). Exista, evident, cateva lucruri pe care pot sa le absolutizez la mine: nevoia de provocare continua, de nou, curiozitatea, pasiunea pentru oameni inteligenti si provocatori, nevoia de miscare. In rest... exista perioade in care... in care trec prin toate starile, prin toate sentimentele posibile, prin toate nevoile pe care le-au avut oameni diferiti, prin orice dorinta la care s-ar putea gandi cineva: ba vreau distractie, ba vreau liniste, vreau iubire nebuna si vreau sa fiu robot ca sa nu mai simt nimic. Vreau si asta si aia. Tot! Doar ca nu in acelasi timp, ci pe perioade. Nu exista nici macar un baiat pe care sa il vreau mereu. Probabil de asta sunt constienta ca omul nu e monogam, ca eu nu sunt monogama si baiatul meu nu o sa fie nici el monogam... doar ca o sa ne iubim si nu o sa conteze ceilalti... o sa avem probabil o relatie stil epoca hippie... ce tare!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu