out in the open sau fals?

Ma gandeam de cat de putine avem nevoie ca sa zambim, sa fim fericiti. Nu trebuie sa vedem decat soarele sau o floare, sa citim o carte interesanta sau sa iesim cu prietenii. De ce facem lucruile grele? De ce complicam tot? De ce nu putem sa ne bucuram de ce avem si de felul in care stau lucrurile? Ne facem planuri, actionam altfel decat simtim pentru a ajunge la nu stiu ce rezultat. Spunem si auzim peste tot ca nu este bine sa fii ”out in the open” sau ”available” pentru ca asa nu ajungi nicaieri. Practic se promoveaza ideea de falsitate. Nu conteaza ca eu vreau ceva, oficial ar trebui sa actionez ca si cum nu ma intereseaza acel ceva... tocmai ca sa il castig. Ce e asta?!?!?!?! De ce sa fiu falsa si ipocrita? Si culmea este ca atitudinea de indiferenta chiar functioneaza: ideea de falsitate s-a cuibarit atat de mult in gandirea noastra incat avem impresia ca daca oferim challenge-ul vanatorii, o sa avem ce vrem. Ei bine nu!!! Eu sunt convinsa de asta: daca nu exista substanta care sa asigure challenge-ul continuu nu o sa avem nimic din ce vrem, decat pentru o perioada scurta...dupa aia inevitabil o sa ne plictisim si pur si simplu nu o sa mai vrem. Concluzia mea: prefer oamenii challenge-ing in situatii normale, decat situatii challenge-ing cu oameni normali... idealul ar fi oamenii challenge-ing in situatii challenge-ing...but this is just me si eu nu vreau sa stau linistita