Happiness comes from within

Reciteam ceva ce am scris acum ceva timp, vreo 2 luni cred... si vreau sa postez gandurile acelea, dar o sa incep cu sfarsitul:
”Ai fost vreodata cel care a demonstrat "formula" fericirii, dar apoi ai pierdut-o definitiv, fara sa o mai poti reconstitui vreodata?” - curios ca am gasit postul asta pe un blog la 5 minute dupa ce mi-am incheiat ”dizertatia” pe tema caii spre fericire... ramane de vazut daca este coincidenta sa nu ... (in momentul asta am impresia ca nu este coincidenta si ca da, am pierdut formula fericirii, dar o voi regasi... imi dau maxim o luna!)
And here goes nothing, ceea ce cred eu despre fericire si ce facem noi cu ea, adica ce scriam acum putina vreme:
Ma tot gandesc zilele astea la un lucru anume: fericirea tine exclusiv de noi. Nu are nici o legatura cu exteriorul, cu oamenii din jur sau cu mediul. Nu are legatura cu ziua de maine, cu indeplinirea a cine stie ce dorinte indepartate, ci doar cu noi si cu momentul acesta. Mi-am dat seama ca multi dintre prietenii mei nu sunt fericiti pentru ca asteapta sa se implineasca cine stie ce vis al lor pentru a putea fi fericiti. Probabil ca si eu am unele momente in care ma comport la fel. Dar nu este deloc sanatos...si nici adevarat. Pana una alta fericirea este aici si acum. Fericirea este suma momentelor de bucurie, veselie, nebunie sau liniste din viata unui om. Niciodata nu vom ajunge intr-un moment in care sa spunem ”am atins fericirea”, pur si simplu pentru ca asa ceva nu exista.
Refuzam sa ne bucuram de viata noastra asa cum este ea pentru ca asteptam... asteptam ceva care cel mai probabil nu o sa vina niciodata. Sau daca o sa vina, nu o sa mai fie ceea ce ne dorim. Chiar nu ne dam seama ca ne schimbam in fiecare zi cate putin? Cu fiecare experienta noua, cu fiecare om cu care intram in contact... suntem pur si simplu supusi schimbarilor constante si continue, oricat de rigizi si opusi schimbarii am fi ca si natura umana.
Am observat ca de cele mai multe ori aruncam responsabilitatea fericirii noastre pe altcineva: pe iubit, pe familie, pe prieteni. Chiar nu ne dam seama de 2 lucruri foarte importante?
In primul rand suntem extrem de egoisti pasand responsabilitatea altuia. De ce este obligat cineva sa care fericirea noastra pe umeri? Oricum in viata nu poti sa obligi pe nimeni la nimic in mod real. Spunem cu alte cuvinte celor de langa noi: fericirea mea este in mainile tale si daca nu voi fi fericit tu vei fi responsabil pentru nefericirea mea.
In al doilea rand, prin asta demonstram ca suntem atat de lasi incat nu ne putem asuma nici castigul, fericirea, nici reversul nefericirea. Pana la urma sansele sunt de 50%...si asta ar trebui sa fie un argument mai mult decat suficient ca sa incercam.
Din punctul meu de vedere daca sunt fericita trebuie sa ma felicit doar pe mine, daca sunt nefericita sunt singura vinovata.
Am ajuns la concluzia ca nimeni nu are fata de el insusi nici o datorie, pentru ca fiecare isi apreciaza viata asa cum doreste. Nu avem nici macar datoria sa incercam sa fim fericiti. Daca insa alegem sa fim fericiti (sau macar sa incercam), atunci ar trebui sa fim absolut constienti ca asta depinde numai de noi. Daca asteptam de la altii, putem sa asteptam mult si bine. Si exact asta se si intampla...asteptam la infinit.
Cum putem sa lasam fericirea noastra in mainile altcuiva? Este imposibil sa ai chiar atata incredere in cineva, oricat de apropiat ti-ar fi. Poate maine nu o sa mai fie in viata ta. Si atunci ce faci? Ramai nefericit toata viata numai pentru ca a disparut persoana de care, in conceptia ta, depindea fericirea ta? Stiu acum ca asta nu se intampla... daca pierdem persoana care credeam ca ne va face fericit, dupa un timp gasim fericirea prin alte manifestari...ale altor persoane sau evenimente.
Pana la urma nici macar nu suntem cinstiti fata de noi insine: pe de o parte spunem ca fericirea noastra consta in cine stie ce om sau implinirea a cine stie carui vis care depinde de altii, dar daca omul acela fie dispare, fie ne dezamageste, dupa un timp vedem fericirea in alte parti.
Si atunci, daca este evident ca fericirea nu tine si nu a tinut de altii niciodata, de ce pasam responsabilitatea? Pentru ca suntem prea lasi si prea comozi ca sa luam in fraie propria noastra existenta si pentru ca ne este mult prea teama de esec. Dar de fapt de ce anume ne este atat de teama? Pana la urma ceea ce numim esec nu reprezinta decat pastrarea starii de fapt, nefericirea: am incercat sa fim fericiti si nu am reusit. Practic nu s-a schimbat nimic. De cealalta parte, daca reusim sa fim fericiti, atunci am castigat tot.
Fericirea este (pentru mine, acum) muzica pe care o ascult (morcheeba :D), ceea ce am aflat astazi despre filmele horror japoneze si diferentele fata de horror-urile occidentale, tipologia femeii criminal in serie (este un exemplu absolut banal... pur si simplu m-am gandit de dimineata la subiectele astea si acum am aflat mai multe). Astazi sunt fericita ca am comunicat cu woman ”mult, prost si fara rost”, cum ne este stilul, despre subiecte banale, pentru ca la sfarsit sa reusim sa avem o discutie si despre baiatul ei fara sa apara nici o disensiune. Sunt fericita pentru ca o sa merg pe strada cu castile in urechi ascultand muzica si zambind fara motiv, pentru ca dupa ce termin de scris o sa citesc osho, care are idei putine, fixe si repetitive la modul obsesiv, dar care imi place.
Mie mi se par motive mai mult decat suficiente ca sa spun ca azi am fost fericita. Si maine o sa fac alte lucruri care o sa ma faca fericita, altele decat astazi, dar cu siguranta o sa pastrez dozele de ras cu gura pana la urechi.
Asa ca sa dam startul la fericire. Aici! Acum! Din orice!

PS: Poate alta data, pentru moment am pierdut formula fericirii si nu stiu exact unde sa o caut...