thank you my friends!

And so I am back... am zis ca am asteptari de la week-end-ul asta la mare, ca vreau sa vad daca revin la ce am fost sau ma indrept spre altceva... ei bine, evident ca nu am ajuns la nici o concluzie: primele 2 zile am fost eu cea veche, cu tot ce ma reprezenta pana acum, urmatoarele 2 m-am transformat in cu totul altceva...
Sub imperiul unei stari de hipersensibilitate, cumulata cu foarte multa oboseala, am plans incontinuu 2 zile... fara un motiv aparent, dar cu o pofta incredibila de a plange si de a scoate din mine orice urma de durere si suferinta. Plangeam si nu stiam de ce o fac, ce anume poate genera atata durere intr-un om.
Partea buna? Am observat lucruri geniale la oamenii din jurul meu, la cei cu care eram la mare si de la care poate nu ma asteptam: m-au luat in brate (desi clar nu voiau asta pt ca era foarte cald si eram toti transpirati), au stat cu mine si langa mine fara sa simta nevoia de a imi oferi solutii, de a imi rezolva problemele de altfel probabil inexistente. Nu mi-a venit sa cred cand pisi a venit si m-a intrebat cine m-a suparat ca sa se duca sa il bata...sau cand ziua urmatoare m-a sunat doar ca sa ma intrebe daca sunt ok. A fost genial cand victorasu m-a luat in brate fara ca eu sa ii cer asta, cand andra a facut acelasi lucru, desi ea, spre deosebire de mine, sufera cu adevarat in perioada asta. Cand claudia si silvia au fost acolo fara sa ma intrebe motivele, dar aratandu-mi all the way ca le pasa ca nu sunt ok. Despre woman nu mai spun nimic pentru ca despre ea oricum deja stiam tot ce am nevoie sa stiu!
Practic acum vreau sa le multumesc copiilor mei, care mi-au aratat ca le pasa de mine, de Carmen, nu de ceea ce reprezint eu ca si prietena pentru ei, nu de ceea ce castiga ei de pe urma peirteniei cu mine, ci de omul Carmen, care mai cade, care are momente proaste, care in anumite clipe nu poate fi bufonul care ii distreaza pe ceilalti, pentru ca pur si simplu o doare cate ceva...
Le multumesc pentru ca ei au inteles, fara sa fiu nevoita sa le spun, ca am nevoie de caldura umana si ca in momente de genul asta nu trebuie sa ma lase singura sa ma calmez... ci sa ma ia in brate, ca sa simt ca sunt importanta pentru ei si ca ii intereseaza de mine... si trebuie sa spun si ca imi pare rau si de cei care nu au inteles niciodata asta si care m-au lasat sa ma linistesc singura, pentru ca da, este mai usor pentru ei...