De ce ai minti fara motiv?!

Nu as fi zis ca o scriu inca un post astazi, dar pana la urma am facut blogul asta cu scopul de a-mi pune pe ”hartie” gandurile.
Pana acum ziua asta a fost foarte tare!!! Chiar am fost cu zambetul pe buze, fara nici un motiv concret.
Acum insa, sunt extrem de nervoasa... tocmai am aflat ceva care m-a umplut de nervi (da, sunt ca un vulcan in eruptie!!!). In nici un caz nu este ceva important sau care sa conteze in vreun fel in viata mea... insa am aflat ca am fost mintita din nou... si nu suport asta!!!!!! Deloc, de la nimeni, sub nici un motiv!!!!
Eu inca nu pot sa inteleg cu adevarat de ce mint oamenii, mai ales cand nu au motiv... ceea ce am aflat acum este pur si simplu o minciuna fara rost, care nu cred ca a fost generata decat de un orgoliu absolut prostesc (cu mult mai prostesc decat al meu... and that says a lot!).
De ce le e unor oameni frica sau rusine sa isi asume statutul? Este chiar atat de grav sa fii singur, sa nu ai o relatie?! De ce ai minti cu asa ceva? Probabil mai mult de jumatate din populatia planetei este singura... deci stai linistit, my friend, nu esti unic si nici nu ai de ce sa faci o poveste cum ca ai fi intr-o relatie... Si atunci de ce sa minti?! Chiar asa de rusinos este? Chiar era nevoie sa imi arati ceea ce tu crezi ca ar fi superioritate fata de mine (ca tu ai o relatie stabila si eu nu)?! Ei bine, in ochii mei in momentul asta esti zero... pacat de tine, chiar ai potential... Si acum imi e doar scarba de tine... si ca sa citez un clasic in viata (adica pe mine :P): ”esti doar vomitiv...”
Trecand peste morala plina de scarba pe care am simtit sa o fac, nu pot sa nu ma intreb totusi, de unde nevoia asta a oamenilor de a se simti parte dintr-o relatie, desi uneori relatiile sau persoanele respective nu sunt in nici un caz ceea ce ne dorim, sau ceea ce ne face sa functionam? Sunt de acord ca nu ne-am nascut ca sa fim singuri, dar chiar sa intram cu buna stiinta in niste relatii care nu ne fac fericiti, decat poate aparent? Ce castigam din asta? Recunoasterea sociala a normalitatii noastre?!
Eu vad 2 rele aici. Prima: nevoia de recunoastere sociala (a unei societati care de obicei ne da in cap si ne constrange) si a 2-a, ideea de normalitate (pentru mine normal nu este neaparat bun, mai ales ceea ce este normal pentru socialul din jur). Da, eu nu vreau sa fiu normala, nu vreau sa am relatii doar de ochii celorlalti, ca sa nu ma simt singura sau privata de apreciere (apreciere pe care oricum o pot gasi oricand in orice alte parti). Eu vreau o relatie care sa ma implineasca, sa ma provoace, pentru care sa vreau sa lupt in fiecare clipa si care sa ma faca sa vibrez din toate punctele de vedere... in my book easy is boring si daca ma plictisesc plec fara sa ma uit inapoi...
Asa ca voi cei care aveti relatii doar de fatada sau din cine stie ce motive... mai ganditi-va... chiar va fac fericiti aceste substitute?! Pe mine clar nu m-ar face, but this is just me and I don't settle...
Si revenind la minciuna... shame on you...daaaa, chiar sunt nervoasa acum...