Pustiu si relaxare

Am fost in week-end cu copiii la munte...5 sinistrati in pustietate, fara telefoane, laptop-uri, muzica si orice altceva hi-tech. In natura, printre copaci multi, in zeci de tonuri de verde, cu balansoar si foisor in curte, cu ploaia mocaneasca duminica, noi stand in foisor si jucand diverse. Un super week-end as spune eu, in care ne-am relaxat, am ras, am facut gratare si am dormit... eu cel putin, am dormit de parca nu as mai fi dormit de 3 luni.
Mi-a placut maxim, desi initial nu am vrut sa merg... nu regret deloc ca m-am lasat convinsa, ci din contra.
Am avut timp sa ma gandesc la foarte multe lucruri importante pentru mine, sa incerc sa iau decizii, dar sa nu reusesc sa iau nici una pana la urma, pentru ca in final tot pe moment actionez, ca intotdeauna, asa ca nu are rost sa imi fac planuri pe care pana la urma nu le urmez pentru ca o sa gasesc o alta varianta mai interesanta cand trebuie sa actionez...
Pe principiul Creanga ”Amintiri din copilarie”,... nu stiu cum sunt altii, dar eu cand incerc sa ma gandesc la ceva anume nu imi reuseste pentru mai multe de cateva minute... invariabil creierul mi se umple de alte ganduri, se amesteca tot, sar de la o idee si concluzie la alta, nu reusesc sa ma hotarasc definitiv pe nimic... si chiar ma chinui, dar se pare ca natura mea de copil ametit si complicat o sa continue sa ma impiedice sa iau lucrurile metodic sau organizat in viata asta... ceea ce nu este neaparat rau, cel putin nu pentru mine!
Peisajele de la munte erau extraordianare, chiar ramaneam muti pe alocuri, si nu am putut sa nu ma gandesc la faptul ca oamenii care traiesc in satele acelea cu privelisti fabuloase sunt atat de obisnuiti cu ele incat nu le mai apreciaza asa cum am facut-o noi... pentru ei, ele sunt doar piese din puzzle-ul aranjat al vietii lor, la fel cum Bucurestiul este pentru noi doar o obisnuinta de multi ani de zile...
Desi mi-a placut la munte, nu stiu de ce de-abia asteptam sa ma intorc acasa... asta e dubios, pentru ca eu de felul meu sunt omul cel mai trist pe drumul de intoarcere spre casa... mereu imi doresc sa oprim cat mai mult, sa fie aglomerat, numai sa ajung acasa cat mai tarziu... practic trag de fiecare calatorie pe care o fac, cat de mult pot... da, imi plac drumurile si calatoriile, pentru ca acolo totul pare diferit, poate de la loc, poate de la aer, poate de la cine stie ce altceva... si varietatea imi face viata frumoasa si plina... deci cum ar putea sa nu imi placa?!
Deci copii, ce facem week-end-ul viitor?! Pe unde mai adorm si eu la 10 jumate seara? :))