Jeux d’enfants... sau ”love me if you dare”, o traducere care pe de o parte se potriveste filmului, pe de alta parte mi se pare ca ii sterge orice urma de mister... pentru mine este filmul vietii!!! Nu imi vine sa cred cam cat de mult ma reprezinta: la nivel de joc, de provocari, de orgolii nemasurate, de pay-back pentru tot, de ambitii prostesti.
La un moment dat voiam sa joc acelasi joc cu Ro... nu am mai apucat, dar probabil la un moment dat o sa il joc cu altcineva. Dar exista oare o persoana in care sa am atat de multa incredere incat sa imi asum orice provocare? Pana la urma eu sunt cea care isi alege provocarile (de cele mai multe ori absolut prostesti, recunosc) si intr-un asemenea joc as fi obligata sa accept orice... si nu, nu cred ca am puterea sa fac orice ar vrea un altul. Si atunci, trebuie sa fie o persoana in care sa am atata incredere incat sa pot sa imi las viata in mainile lui... Si nu cred ca exista aceasta persoana, cel putin nu acum. A existat si cu siguranta va mai exista...
Se pare ca nu exista magie in viata mea. Pe nici un plan, in nici un fel. Imi doresc o relatie, de orice natura ar fi ea, care sa fie magica, sa para dintr-o alta dimensiune, sa nu semene cu nimic din ce am vazut si ce am trait, sa nu pot sa o definesc, sa nu pot sa o cuprind si sa o rationez. Sa nu existe definitie in dictionar pentru ea si sa ii dau eu definitia prin magie. Cred ca noi toti avem nevoie de magie in viata noastra, avem nevoie sa stim ca exista lucruri pe care nu putem pune punctul pe I, pe care nu o sa le putem rationaliza niciodata. Si vreau sa mi se intample asta cu cineva... care nu stiu cum trebuie sa fie, nu stiu ce trebuie sa reprezinte si nici nu conteaza.... trebuie doar sa fie si sa simt ca este.
Pana de curand aveam impresia ca nebunia reprezinta magie... in sensul cel mai pur posibil: cand ai oameni care te fac nebun, devii magic. Dar nu, nebunia te oboseste, magia nu. Stiu ca magie este ceea ce am simtit cand l-am vazut prima data pe Ro, cand am trait si am simtit total in relatie cu el. Si stiu si ca de atunci am fost doar nebuna... avand impresia ca unele lucruri sunt magice...
Magie este Jeux d’enfants...magici sunt copiii de acolo... au si nebunie, si dorinta, si iubire, si nervi... filmul cu totul e magic. Mi-a placut la nebunie cand ea i-a spus ca nu ar putea niciodata sa o faca sa sufere si el, dupa 4 ani i-a demonstrat ca poate... si si-a asumat faptul ca poate... si ea a ramas acolo pentru ca avea la randul ei lucruri de demonstrat.
Mi-a placut la maxim finalul: era singura modalitate de a fi impreuna... in beton, ramanand legati in ceva material pentru totdeauna. Orice alta solutie ar fi ales s-ar fi despartit invariabil...prea mari orgoliile si prea integrati in joc erau pentru a mai face diferenta dintre realitate si joc, dintre sentimente si provocari... Si totusi, toate provocarile respective erau generate de sentimente...
Genial film, geniali copii, genial final pentru ceva ce nu se putea intampla decat asa...
hmmm...
RăspundețiȘtergere