Vreau basme cu oameni destepti!

Am de ceva timp o mica ”problema”, sa ii spunem. O problema cu basmele. In basme se promoveaza calitati cum ar fi frumusetea, generozitatea, modestia, bunatatea, harnicia (la ele), curajul (la ei). Si cam atat! Si de ce am eu o problema cu asta? Ei bine, vreau sa pot sa ii citesc lui fi-miu, cand l-oi avea, un basm in care si ea si el sa fie INTELIGENTI. Da domne', sa aiba creier, sa gandeasca, sa actioneze conform unor idei logice si algoritmi rationali, sa rezolve puzzle-uri de viata dificile. Dar nuuuuu, tot ceea ce citim in basme sunt intamplari care tin de noroc chior: pe unul il fraiereste spanul si intra in fantana, Scufita Rosie e mancata de lup de ”desteapta” ce e, si pe iezi tot lupul ii mananca... si in conditiile astea tot apare ceva care ii salveaza. Pai ma enerveaza grav... ne lasam viata pe seama norocului?!
De fapt ce ma enerveaza pe mine nu este norocul, ci faptul ca se promoveaza anumite calitati, pe care (eu cel putin) in societatea de azi le vad absolut desuete si fara folos. Chiar iti foloseste la ceva sa fii harnica si sa faci curat zilnic in casa (chiar ai timp de asa ceva?!)? Daca esti generos si bun vei fi cu siguranta folosit... Daca esti modest nu prea te baga nimeni in seama. Deci?! De ce nu scrie cineva basme in care sa se promoveze inteligenta? Nu spun ca ar trebui sa renuntam la celelalte calitati (in nici un caz asta), dar poate ca ar trebui sa scoatem in fata si istetimea. Aia spontana, care vine cand nici nu te astepti, replica la care nu te-ai fi gandit niciodata si care te lasa paf. Chiar am incredere ca un copil de 4-6 ani poate sa inteleaga o replica isteata. Nu e cazul sa subestimam copiii...
Eu cred ca le citim copiilor nostri basme old school (foarte frumoase de altfel, am crescut cu ele, si chiar de curand le-am recitit), care promoveaza calitatile mai sus mentionate, le inducem in cap aceste idei (pentru ca se stie cat de influentabili sunt copiii, practic mintea lor este o coala alba buna de scris), dupa care ii trimitem in lume si le spunem: descurcati-va si faceti-ne mandri. Cu ce?! Cu modestie si harnicie? Bun asa... In conditiile astea sigur o sa ajunga mareti...
Da, am o problema cu basmele... Desi stiu ca o sa le citesc copilului meu, mi-ar placea sa am si variante cu oameni destepti, care trec prin intamplari fantastice, dar au ceva in plus fata de pattern-ul existent: un creier pe care sa il foloseasca in orice. Majoritatea il avem, asa ca nu vad de ce nu l-ar avea si Scufita Rosie sau Greuceanu.
Daca se intreaba cineva de ce nu le scriu eu, ca tot le doresc atat de mult, ei bine, nu am zis nici ca o sa o fac, nici ca nu o sa o fac... pur si simplu inca nu stiu...
Sa facem o lume mai desteapta zic, oricare din noi!

cu implicare MAXIMA

Am observat, recitind titlul, ca blogul este ”despre... orice oricand si fara implicare”. Ei bine, acum trebuie sa fac o corectura: ”despre orice oricand si cu implicare maxima”... in orice si oricand... cred ca am crescut suficient cat sa incep sa imi asum si pareri si decizii si ganduri si idei. De fapt, daca stau sa ma gandesc si pana acum faceam acelasi lucru, imi asumam orice, mai putin emotii, senzatii si sentimente... de acolo ”fara implicare” in tilul initial.
Acum lucrurile s-au schimbat putin si pot in sfarsit sa recunosc ca ma implic in orice fel de relatie am, cu oricine o am. Si mi se pare perfect asa... I'm done with shallow stuff... been there, done that, now I am trying something new for me. Si vad ca merge cum trebuie!
Oricum titlul va ramane acelasi... nu de alta, dar cine stie cum se intoarce roata... si na, trebuie sa imi asum si neimplicarea de dinainte, ca o fata mare ce sunt :)

zambind aduci zambet

Am avut o mica revelatie de curand: cu cat zambesti mai mult, cu atat aduci mai multe zambete in viata ta... si am inceput sa zambesc fara motiv, sa fiu fericita fara motiv, sa rad cand apare cate o problema in viata mea... si este genial! Chiar functioneaza si sunt de-a dreptul fericita in ultimul timp... motive reale chiar nu am. Dar de fapt viata, prietenii si toate celelalte lucruri incredibile din viata mea nu sunt motive suficiente? Ba daaaaa. 

Ce daca am niste mici probleme?! Ce ar fi viata daca totul ar fi simplu? Doar plictisitoare... Numai ca in momentul asta chiar nu am chef sa ma gandesc la nimic negativ, nu e loc nici de ganduri negative, nici de oameni negativi in viata mea. Acum nu vreau decat sa rad, sa dansez, sa ma bucur de oamenii care tin la mine si care imi arata asta constant... exact asta si fac... si zambeeesc fara incetare... 

M-am gandit eu ca poate ar fi bine sa incep sa fiu recunoscatoare pentru lucrurile geniale din viata mea pe care pana acum le luam drept normale si care aveam impresia ca mi se cuvin pur si simplu... si nu este asa... nimic nu ni se cuvine a priori, daca primim ceva ar trebui sa fim recunoascatori, nu conteaza cat de mic sau mare este lucrul respectiv... si am inceput sa fiu recunoascatoare... si sa ma trezesc in fiecare dimineata spunand ”thank you!!!!”. Este incredibil sa iti incepi fiecare dimineata cu asa un mind-set... nimic din ce se intampla pana la sfarsitul zilei nu imi mai poate afecta starea de bine cu care imi incep ziua... si asta numai datorita unui simplu ”multumesc” spus noii zile :)

Am aflat ca daca esti fericit si pozitiv, desi poate starea de fapt te-ar indemna sa fii altfel, atragi in jurul tau fericire si pozitivism.. .si zambete, multe zambete... asa ca de ce sa imi fac probleme cand pot sa rad si sa atrag oameni care rad si ei? 

Am aflat ca daca iti doresti ceva si stii cu adevarat ca se va intampla, cand nu ai nici un dubiu, oricat de potrivnica ar parea situatia, ei bine... se intampla!!!! Acum nu mai am nici un dubiu in privinta asta... orice, de la lucrurile mici, pana la cele mai mari... este suficient sa iti doresti si vei avea! Acum deja fac teste zilnic si se intampla fix ce imi doresc... lucruri frumoase, pentru mine si pentru cei din jurul meu care conteaza :)

So, a BIG ”thank you” and a BIG smile in honor of LIFE and it's beauty!

Un film magic

Jeux d’enfants... sau ”love me if you dare”, o traducere care pe de o parte se potriveste filmului, pe de alta parte mi se pare ca ii sterge orice urma de mister... pentru mine este filmul vietii!!! Nu imi vine sa cred cam cat de mult ma reprezinta: la nivel de joc, de provocari, de orgolii nemasurate, de pay-back pentru tot, de ambitii prostesti. 

La un moment dat voiam sa joc acelasi joc cu Ro... nu am mai apucat, dar probabil la un moment dat o sa il joc cu altcineva. Dar exista oare o persoana in care sa am atat de multa incredere incat sa imi asum orice provocare? Pana la urma eu sunt cea care isi alege provocarile (de cele mai multe ori absolut prostesti, recunosc) si intr-un asemenea joc as fi obligata sa accept orice... si nu, nu cred ca am puterea sa fac orice ar vrea un altul. Si atunci, trebuie sa fie o persoana in care sa am atata incredere incat sa pot sa imi las viata in mainile lui... Si nu cred ca exista aceasta persoana, cel putin nu acum. A existat si cu siguranta va mai exista... 

Se pare ca nu exista magie in viata mea. Pe nici un plan, in nici un fel. Imi doresc o relatie, de orice natura ar fi ea, care sa fie magica, sa para dintr-o alta dimensiune, sa nu semene cu nimic din ce am vazut si ce am trait, sa nu pot sa o definesc, sa nu pot sa o cuprind si sa o rationez. Sa nu existe definitie in dictionar pentru ea si sa ii dau eu definitia prin magie. Cred ca noi toti avem nevoie de magie in viata noastra, avem nevoie sa stim ca exista lucruri pe care nu putem pune punctul pe I, pe care nu o sa le putem rationaliza niciodata. Si vreau sa mi se intample asta cu cineva... care nu stiu cum trebuie sa fie, nu stiu ce trebuie sa reprezinte si nici nu conteaza.... trebuie doar sa fie si sa simt ca este. 

Pana de curand aveam impresia ca nebunia reprezinta magie... in sensul cel mai pur posibil: cand ai oameni care te fac nebun, devii magic. Dar nu, nebunia te oboseste, magia nu. Stiu ca magie este ceea ce am simtit cand l-am vazut prima data pe Ro, cand am trait si am simtit total in relatie cu el. Si stiu si ca de atunci am fost doar nebuna... avand impresia ca unele lucruri sunt magice...

Magie este Jeux d’enfants...magici sunt copiii de acolo... au si nebunie, si dorinta, si iubire, si nervi... filmul cu totul e magic. Mi-a placut la nebunie cand ea i-a spus ca nu ar putea niciodata sa o faca sa sufere si el, dupa 4 ani i-a demonstrat ca poate... si si-a asumat faptul ca poate... si ea a ramas acolo pentru ca avea la randul ei lucruri de demonstrat. 

Mi-a placut la maxim finalul: era singura modalitate de a fi impreuna... in beton, ramanand legati in ceva material pentru totdeauna. Orice alta solutie ar fi ales s-ar fi despartit invariabil...prea mari orgoliile si prea integrati in joc erau pentru a mai face diferenta dintre realitate si joc, dintre sentimente si provocari... Si totusi, toate provocarile respective erau generate de sentimente... 

Genial film, geniali copii, genial final pentru ceva ce nu se putea intampla decat asa...

Ciufutenie de toamna

Mda... am o zi proasta, e urat afara, mi-e somn, nu am chef de nimic, tocmai am terminat de citit inca o carte de Osho, foarte interesanta si contradictorie (stilul inconfundabil...) de altfel... Mi-ar placea sa dorm putin, sa stau in pat si sa ma uit afara pe geam la atmosfera mohorata si sa stiu ca sunt acasa, protejata de frig si ploaie... dar nu, sunt la munca inca, asa ca o sa dau cu google in vreun subiect care sper sa imi suscite interesul. Daca nu, o sa ascult muzica...oricum chef de munca nu am deloc, asa ca nu o sa prestez nimic azi.
Simt asa o nevoie dubioasa de afectiune, de imbratisari si cuvinte frumoase... dar daca ar fi sa le primesc, nu stiu cat de mult as crede in ele.. da, asa sunt eu, cateodata vreau cate ceva si daca primesc, parca nu cred ca este adevarat... bine, acum exagerez putin, pentru ca ”experienta” asta o am numai cand sunt ciufuta... exact cum sunt azi: nu am chef de nimeni, dar nu am chef nici sa stau singura... geeez, cred ca am nevoie de ajutor profesionist.
Da, probabil asta se numeste ciufutenie de toamna... eu cel putin sunt meteo-dependenta: daca e urat afara, e urat si in mine... ma rog, nu urat, ci mohorat, cu nuante de gri si stari de ploaie interioara... oricum sunt linistita pentru ca stiu ca ziua de azi nu are nici o legatura cu depresia, ci numai cu somnul pe care il simt in fiecare celula si cu sentimentul de toamna gri si ploioasa...
Azi nu imi convine nimic si asta e! Vreau sooooomn ...sper sa nu mai ploua maine :P

Pustiu si relaxare

Am fost in week-end cu copiii la munte...5 sinistrati in pustietate, fara telefoane, laptop-uri, muzica si orice altceva hi-tech. In natura, printre copaci multi, in zeci de tonuri de verde, cu balansoar si foisor in curte, cu ploaia mocaneasca duminica, noi stand in foisor si jucand diverse. Un super week-end as spune eu, in care ne-am relaxat, am ras, am facut gratare si am dormit... eu cel putin, am dormit de parca nu as mai fi dormit de 3 luni.
Mi-a placut maxim, desi initial nu am vrut sa merg... nu regret deloc ca m-am lasat convinsa, ci din contra.
Am avut timp sa ma gandesc la foarte multe lucruri importante pentru mine, sa incerc sa iau decizii, dar sa nu reusesc sa iau nici una pana la urma, pentru ca in final tot pe moment actionez, ca intotdeauna, asa ca nu are rost sa imi fac planuri pe care pana la urma nu le urmez pentru ca o sa gasesc o alta varianta mai interesanta cand trebuie sa actionez...
Pe principiul Creanga ”Amintiri din copilarie”,... nu stiu cum sunt altii, dar eu cand incerc sa ma gandesc la ceva anume nu imi reuseste pentru mai multe de cateva minute... invariabil creierul mi se umple de alte ganduri, se amesteca tot, sar de la o idee si concluzie la alta, nu reusesc sa ma hotarasc definitiv pe nimic... si chiar ma chinui, dar se pare ca natura mea de copil ametit si complicat o sa continue sa ma impiedice sa iau lucrurile metodic sau organizat in viata asta... ceea ce nu este neaparat rau, cel putin nu pentru mine!
Peisajele de la munte erau extraordianare, chiar ramaneam muti pe alocuri, si nu am putut sa nu ma gandesc la faptul ca oamenii care traiesc in satele acelea cu privelisti fabuloase sunt atat de obisnuiti cu ele incat nu le mai apreciaza asa cum am facut-o noi... pentru ei, ele sunt doar piese din puzzle-ul aranjat al vietii lor, la fel cum Bucurestiul este pentru noi doar o obisnuinta de multi ani de zile...
Desi mi-a placut la munte, nu stiu de ce de-abia asteptam sa ma intorc acasa... asta e dubios, pentru ca eu de felul meu sunt omul cel mai trist pe drumul de intoarcere spre casa... mereu imi doresc sa oprim cat mai mult, sa fie aglomerat, numai sa ajung acasa cat mai tarziu... practic trag de fiecare calatorie pe care o fac, cat de mult pot... da, imi plac drumurile si calatoriile, pentru ca acolo totul pare diferit, poate de la loc, poate de la aer, poate de la cine stie ce altceva... si varietatea imi face viata frumoasa si plina... deci cum ar putea sa nu imi placa?!
Deci copii, ce facem week-end-ul viitor?! Pe unde mai adorm si eu la 10 jumate seara? :))

11 puncte

Acum ceva timp am jucat cu copiii mei un joc... fiecare a spus lucrurile pe care le are in viata si care ii insotesc orice s-ar intampla, lucuri care ne fac sa zambim si sa fim recunoscatori.
Le voi scrie si aici, pentru ca am fost foarte mandra de lista mea de atunci.

1. a existat Romulus in viata mea
2. primesc constant provocari interesante, de la oameni diversi si daca nu le primesc mi le creez singura
3. am 5 prieteni buni, plus inca o tona care au potential sa ajunga printre cei de suflet
4. rad mult, prost si fara rost
5. reusesc sa ajung la rezultate mereu, indiferent de cat timp imi ia sau cat de greu imi este pe parcurs...chestie testata dintotdeauna
6. de fiecare data cand imi este greu apare ceva care sa ma scoata din starile grele
7. am creier si imi place sa il folosesc cat mai mult si in chestii cat mai variate (de aici decurge evident si faptul ca reusesc sa ma inconjor de oameni la fel...)
8. nu exista sa nu imi reuseasca ceva pe plan profesional daca imi pun mintea
9. reusesc sa am o influenta asupra celor din jur, mai ales asupra celor care ma intereseaza sau conteaza, dar nu numai... 
10. am inceput sa scriu si unii zic ca imi si iese... nu ma asteptam :P
11. nu fac parte din societate la nivelul general acceptat... ma prefer cu dubiosenii si stari contradictorii decat liniara, conformista si conventionala

Apoi am pus o problema, de fapt doua: 1. ordinea in care am scris lucrurile este importanta sau nu?! Raspunsul mi-l dadusem deja singura... evident ca este importanta, pentru ca intotdeauna ne raportam la lucrurile din viata noastra in ordinea importantei lor pentru noi. Dupa ce mi-am dat seama de asta, as fi vrut sa schimb ordinea celor 11, ca sa vad daca lista mi se mai pare corecta, dar nu am facut-o, pentru ca oricum stiu raspunsul deja...
A 2-a problema era daca lucrurile chiar stau asa cum le-am scris... in conditiile in care fiecare dintre noi suntem subiectivi, mai ales in ceea ce ne priveste pe noi insine, este posibil ca unele din cele 11 puncte sa fie numai in imaginatia mea... dar pana la urma, mai conteaza?! Daca ele ma fac fericita si recunoscatoare, atunci pot sa ramana toate in lista, indiferent daca ceilalti le percep ca adevarate sau nu ... contez eu si felul in care ma raportez eu la ele...

O poveste

Sa va spun o poveste.

A fost odata o fata, Maia sa ii spunem, careia ii placeau provocarile si jocurile mai mult decat orice si care la un moment dat a pierdut provocarea suprema... Si a fost trista, si a ramas goala inauntru, si nu a mai interesat-o nimic pentru un timp...

Dar cum timpul vindeca orice, intr-o zi si-a dat seama ca nu mai era nici trista si nici goala... si atunci a inceput sa fie iar nebuna si ametita, sa se bucure de orice lucru marunt, sa se indragosteasca pentru cate 2 saptamani (in stilul caracteristic), sa rada din orice si oricand, sa se entuziasmeze de orice... si cateodata sa se gandeasca si la pierderea ei...

A evoluat pe toate planurile, si-a atins scopurile, oricat ar fi muncit pentru ele si oricata energie i-ar fi luat, a cunoscut lume multa si frumoasa, a vazut locuri superbe, si-a facut prieteni noi si a consolidat prietenii vechi, a refacut o casa dupa lupte seculare cu zugravii nepriceputi si banii insuficienti. Si a fost extrem de mandra ca i-a reusit (inca nu total, dar se ajunge si acolo). Maia a vorbit mult despre orice, a analizat orice si a ajuns  la concluzii... despre ea si ceilalti; bune sau proaste, au fost concluziile ei si si le-a asumat de fiecare data.

A fost fericita cand copiii din viata ei au facut-o sa rada sau au tinut-o in brate cand i-a fost greu, a fost rautacioasa cand a simtit asta, a ajutat fara sa i se ceara ajutorul si a plans cand nu ieseau lucrurile cum voia ea sau cand amintirea pierderii provocarii supreme o coplesea. 

Un singur lucru nu a vazut ea: motivul pentru care nu poate sa renunte la provocari, din ce in ce mai multe si mai mari: pierzand provocarea suprema, avea nevoie de una care sa o depaseasca pe aceea si pe care sa o castige... Dar nu avea cum sa castige provocarea suprema pentru ca nu a depins nici o secunda de ea, ci de destin... si nici nu avea cum sa aiba vreo provocare mai mare, pur si simplu pentru ca nu exista una...

Maia s-a revoltat pentru multe lucruri, s-a decis ca trebuie sa se cunoasca pe ea in profunzime pentru a putea sa fie linistita... si s-a cunoscut, dar nu s-a linistit. Si de multe ori a avut nevoie de liniste, dar nu putea sa ajunga acolo pentru ca avea prea multe personalitati care se bateau cap in cap... fiecare voia ceva, de cele mai multe ori opus celorlalte si atunci vulcanul interior erupea si se lasa cu lava fierbinte.

Si-a dat seama ca fiecare om important din viata ei a marcat-o si ca ea este un amestec de amprente: ale oamenilor, ale locurilor si evenimentelor... toate mulate pe ADN-ul ei unic. Si a vazut ca rezultatul ii place... cu toate dubioseniile ei, ii place.. si nu vrea sa fie altfel, pentru ca este bine asa. Asa simte ca traieste, ca are lucruri de facut cu ea si cu relatiile ei, ca are provocari de castigat si oameni de cucerit.

Maia nu ar vrea ca lucrurile sa stea altfel, desi are momente cand spune exact contrariul, pentru ca simte ca nu mai poate... dar poate in continuare si ii place asa. :) Da, umbla prin viata ei, se pierde si se regaseste, o ia pe poteci luminoase sau intunecate, dar de fiecare data necunoscute, urca pe munti inalti si coboara in vai adanci pentru ca asa e in viata, si cu suisuri, si cu coborasuri.

Maia sunt eu si asta e o parte din povestea mea care a inceput pe 31 mai 2008... povestea nu este in nici un caz trista, desi asa ar putea parea... am zambit cand am scris-o si am scris-o crezand fiecare cuvant din ea... peste 365 de zile o sa apara si un update al ei, pentru ca sunt foarte curioasa daca o sa se schimbe radical ceva in viata Maiei. Curiozitatea cea mai mare este daca pana atunci va reusi sa inteleaga faptul ca nu are cum sa primeasca o provocare mai mare decat cea de pe 31 mai 2008... si din momentul acela sa continue sa se joace, dar stiind ca jocurile sunt facute doar pentru distractie si evolutie personala, nu pentru a demonstra nimic, nici ei si nici celorlalti, ci pentru a ne face fericiti ...

Parfum de locuri familiare

Ma intrebam de ce oamenii se simt cel mai bine in locurile cunoscute?! Siguranta pe care ti-o da familiarul, nevoia de apartenenta la ceva, desi poate nu important pentru noi? Eu intotdeuana ma simt bine cand ma duc in locuri familiare, cand ma intorc in locuri unde nu am mai fost de foarte mult timp. De fiecare data am aceeasi senzatie pe care o aveam cand mergeam acolo. Chiar daca au trecut ani de zile, locurile acelea au parfumul de altadata: al copilariei, al adolescentei, al unei iubiri sau prietenii, depinde de loc...
Asociez locurile cu sentimente, cu senzatii, fie ele pozitive sau negative. Spre exemplu, iarna si fetele mele inseamna acasa la mine cu fresh de orice, numai portocalele fiind constante. Ni se intampla foarte des iarna sa mergem la mine si de fiecare data stam la o cana de vorba, un platou de ras si un pahar cu fresh. Mi-e dor de fresh cu fetele mele. Ideea este ca vara asta nu am mers nici o data la mine sa facem asta... pentru ca pur si simplu asociem fresh-ul cu iarna: cu noi imbracate gros, cu aragazul pornit si usa deschisa ca sa iasa fumul de tigara... cateodata cu o ceasca de cafea si zatul aferent, altadata cu problemele uneia dintre noi, de cele mai multe ori cu gura pana la urechi, intotdeauna cu suc de fructe facut ”a l'instant”. De-abia astept joi cand o sa fac din nou asta cu fetele mele... sper doar sa intram in aceeasi atmosfera, desi inca nu este frig afara. Oricum avem lucruri de dezbatut si motive sa radem, asa ca bine tot iese :)

Desi m-am mutat de mai mult de un an, pentru mine centrul universului este tot Foisorul. Acolo merg cu copiii mei cand nu avem unde merge sau nu ne vine nici o alta idee interesanta (ori in cafenele, ori la unul din ei acasa). Nici o secunda nu m-am gandit pana acum ca as putea iesi la cafea pe unde stau eu... Sa nu ma intelegeti gresit,  la mine acasa chiar sunt acasa (cu tot ce inseamna asta), dar cartierul nu este acasa... Foisorul este acasa pentru mine, acolo e cald, e familiar, acolo am ras si acolo am vorbit despre problemele mele de cele mai multe ori prostesti. Am facut aceleasi lucruri si in alte locuri, cu aceeasi oameni... dar nu stiu de ce, pentru mine tot Foisorul este acasa... Poate la un moment dat o sa imi dau seama de ce anume...
Da, am povesti din fiecare loc in care am fost, asociez locuri cu oameni si emotii... acum mi-e dor sa merg ”La copaci”, terasa unde mergeam acum 3-4 ani cu copiii mei... dar deja nu mai suntem aceeasi care mergeam acolo, nu mai sunt aceleasi relatiile si oameni... dar in momentul asta imi doresc sa retraiesc sentimentul de ”La copaci”...

Daca

As fi un animal, mi-ar placea sa fiu pantera

As fi o pasare, mi-ar placea sa fiu vultur

As fi un anotimp, mi-ar placea sa fiu primavara

As fi o melodie, mi-ar placea sa fiu ”Enjoy the ride”

As fi planeta, mi-ar placea sa fiu Marte

As fi zeu, mi-ar placea sa fiu Atena

As fi o insecta, mi-ar placea sa fiu fluture

As fi un fenomen al naturii, mi-ar placea sa fiu tornada

As fi un dezastru natural, mi-ar placea sa fiu tsunami

As fi un nume, mi-ar placea sa fiu Maia

As fi un sentiment, mi-ar placea sa fiu extazul

As fi o parte a corpului, mi-ar placea sa fiu buzele

As fi un eveniment, mi-ar placea sa fiu nasterea

As fi o planta, mi-ar placea sa fiu macul

As fi o relatie, mi-ar placea sa fiu prietenia

As fi un defect, mi-ar placea sa fiu inconstanta

As fi o culoare, mi-ar placea sa fiu alb

As fi o persoana, mi-ar placea sa fiu eu

As fi un gust, mi-ar placea sa fiu picant

As fi un joc, mi-ar placea sa fiu sah

As fi o apa, mi-ar placea sa fiu cascada

As fi o poveste, mi-ar placea sa fiu ”Micul print”

As fi un material, mi-ar placea sa fiu in

As fi o slabiciune, mi-ar placea sa fiu sexualitate exacerbata

As fi o utopie, mi-ar placea sa fiu libertatea absoluta

As fi un talent, mi-ar placea sa fiu scrisul

As fi o limba, mi-ar placea sa fiu limbajul trupului

As fi o privire, mi-ar placea sa fiu profunzimea

As fi o senzatie, mi-ar placea sa fiu gheata

As fi un dans, mi-ar placea sa fiu tango

As fi o amintire, mi-ar placea sa fiu Ro

As fi un element, mi-ar placea sa fiu foc