joi, septembrie 9

Ajutor... singura se pare ca nu pot

Am atatea planuri, vreau sa fac atatea lucruri, si asta de cateva luni bune, dar nu reusesc... si este vorba numai de lucruri mici, care tin strict de mine... dar pur si simplu nu reusesc. 
Pe lista sunt lucruri banale, cum ar fi: sa pun autocolant pe dulapul meu ”vintage” din bucatarie (care acum este cam albastru, cu urate tente de galben pui si bej), sa im fac un tablou pentru hol (dorinta mea ar fi sa il pictez, dar am si o idee de tablou din pietre de rau si o promisiune de la un prieten ca o sa il faca el... da, probabil o sa il fac eu la un moment dat). De asemenea, as vrea sa ma duc sa imi cumpar perdele si draperii, sa revad ”Lie to me” si sa recitesc cartile de limbajul trupului pe care le am, pentru a putea in sfarsit sa incep proiectul pe care doresc sa il realizez (copilul meu virtual), sa ma intalnesc cu toti prietenii pe care nu i-am mai vazut de ceva timp, sa citesc mai mult... Si lista poate continua in acelasi stil...
Ei bine, acum vine problema: imi doresc foarte mult sa fac toate lucrurile astea, dar sunt paralizata... da, pur si simplu nu pot sa ma misc din loc. Stau in fata calculatorului sau pierd vremea in orice alt fel, care de multe ori nu ma satisface nici macar momentan si nu reusesc sa ma mobilizez pentru lucruri care mi-ar aduce zambetul ametit pe buze. 
De ce, ma intreb eu acum... cred ca am si un raspuns. Nu am liniste interioara, sunt un tumult comtinuu, sunt cand fericita (doar la nivel superficial, bineinteles), cand deprimata sau trista, cand ganditoare si dezamagita, cand plina de o energie si de un chef nebun de a face lucruri pe care pana la urma nu ajung sa le fac... 
Deja mi se pare ca totul devine prea complicat, ca eu devin de neinteles pana si pentru mine, deja simt ca nu mai am nici chef si nici putere sa stau sa lupt cu mine in fiecare zi. M-am cam plictisit de aceleasi placi vechi si uzate, de aceleasi capricii si de nehotararea care ma insoteste zilnic. M-am saturat sa tot astept ceva, ceva ce nici macar nu pot sa definesc... da, astept si nu stiu ce astept. In conditiile in care totul tine de mine, schimbarea de care am nevoie tine de mine eu stau si astept... pentru ca pur si simplu nu pot sa ma misc. 
Cred ca am nevoie sa ma linistesc in interior, sa imi gasesc un loc al meu in care sa fiu in siguranta... si nu reusesc orice as face. Ieri mi-a zis o prietena ca traiesc exact ca la 16 ani... si poate are dreptate. Pe de o parte simt ca ma maturizez si cresc intrucatva, pe de alta parte am acelasi comportament si trec prin aceleasi experiente si dubii ca o pustoaica de 16 ani... Problema este ca la 16 ani nu gandeam ca acum... si comportamentul de atunci nu se mai potriveste deloc cu cea care sunt acum... de asta si tumultul, si nehotararea, si lipsa de constanta... si toate celelalte lucruri care ma scot din minti la mine...
Mi-am dat seama ca singura nu pot, azi mi-e dor de Ro mai mult decat oricand, azi am nevoie de el sa imi dea un sut in fund ca sa imi revin... da, acum 2 ani si ceva mi-am pierdut reperul, centrul de siguranta... si de atunci sunt ratacita si nu ma regasesc... ma reinventez constant, ma imaginez si ma pozitionez in tot felul de scenarii, probabil in speranta ca unul mi se va potrivi la un moment dat... dar nici unul nu este al meu. Toate sunt pentru altii sau ale altora...
Am multi prieteni cu care vorbesc si de la care iau cate ceva ca sa umplu lipsa reperului absolut care a fost Ro... si in unele perioade reusesc sa umplu golul, dar acum nu stiu daca toti copiii mei cumulati pot sa il inlocuiasca pe el... da, am nevoie de ajutor ca sa ma gasesc, sa ma definesc si sa ma plasez undeva in spatiu... si el nu mai este aici, dar sunt ceilalti... si totusi?!Unde si cine sunt eu? De ce nu stau cuminte macar putin? Chiar am nevoie de asta...
Sa imi dea si mie cineva un ghiont, macar sa ma apuc de lista mea de lucruri telurice pe care vreau sa le fac... poate daca ma apuc de ele, o sa ma apuc si de mine... dar asa singura chiar nu pot... ma ajutati putin asa?!... poate un bobarnac e suficient, poate ajunge o imbratisare sau o dovada de incredere si apropiere... nu as sti sa spun acum...

2 comentarii:

  1. Ai nevoie de un ajutor care sa te faca sa-ti gasesti reperul in propria persoana... ce e in jur e ajuta, dar in fond si pana la urma, suntem singuri, si numai singuri putem sa ne ajutam...ceilalti nu pot decat sa ne sustina. Insa totul trebuie sa vina de la tine, tu singura trebuie sa-ti dai un sut in fund, si atunci o sa ai putere sa faci tot ce-ti doresti :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Corect, dar pana la urma in momentul asta observ ca nu ma intereseaza sa ma ajut singura... si de asta am zis ca vreau un ghiont trist de la cineva care sa conteze, dar cine conteaza suficient acum?! Ai dreptate, cred ca m-am exprimat gresit... am nevoie de sustinere ca sa am chef sa ma ajut singura... si sustinerea ar cam trebui sa fie pe termen mai lung decat doar azi sau saptamana asta, sau pana ma repliez putin... nu stiu ce sa zic...

    RăspundețiȘtergere